marți, 28 mai 2013

DULCEA SARUTARE





Dulcea sarutare dupa  vernisare
the icon after varnishing

Detaliu
detail

Dulcea sarutare
                                                         The sweet kiss


                      Poezie de VASILE VOICULESCU pe spatele icoanei
                      Poem writen by VASILE VOICULESCU 

luni, 27 mai 2013

TEMA ICONOGRAFICA BIZANTINA

                                 Canoanele icoanei si scopul lor


     Reprezentarea lui Hristos este o sarcina de temut. La fel este si in ceea ce priveste reprezentarea omului, creat dupa chipul lui Dumnezeu. Se cuvine sa nu-i falsificam catusi de putin trasaturile, riscand in felul acesta sa cadem in caricatura..
Definita in mod canonic, tema icoanei nu e de competenta artistului. La fel si simbolismul ei. Diferita de arta profana, unde simbolismul se exprima prin alegorie, tema icoanei nu va putea fi rodul unei gandiri intelectuale, deoarece ea reveleaza in mod spontan taina pe care a reprezentat-o. Mai mult, icoana traieste din aceasta realitate si nu se intelege decat din interior, ridicand un colt al voalului realitatii duhovnicesti dincolo de orice formulare verbala.
Simbolismul secundar, care se refera la detaliile majore ale icoanei, se intelege cu usurinta. Asa este cu miscarea mainilor care indica rugaciunea, mai ales in icoana Deisis, sau in cele ale martirilor ce tin o cruce in mana, puterea marturiei lor.
Daca secolul al XVII-lea, mai ales, ofera exemple de icoane pur cerebrale si, deci, strict simbolice ("ochiul care vede toate" sau "ochiul care nu doarme"), trebuie sa vedem in aceasta o indepartare de la Traditie. Prin gratuitatea lor, ele subliniaza cu atat mai bine bazele adevaratei icoane prin al carei tesut curge sangele Bisericii.
In 787, cel de al VII-lea Sinod Ecumenic decreteaza in acest sens urmatoarele: "De pictor depinde numai aspectul tehnic al lucrarii, dar intregul ei plan, dispozitia si compozitia sa apartin si depind de Sfintii Parinti intr-un chip foarte limpede" (Niceea II, 6, a, 252 C).
Iar in 1551, sinodul de la Moscova declara: "Arhiepiscopii si episcopii din toate orasele si manastirile din eparhiile lor, trebuie sa poarte de grija pictorilor de biserici si sa le controleze lucrarile".
Astfel, primele modele, ca si operele celor mai mari pictori de icoane au fost instituite ca exemple. La sinodul de la Moscova mai sus mentionat, icoana Sfintei Treimi pictata de Rubliov este propusa ca "model desavarsit"
Aceasta explica faptul ca iconografii dispun in mod progresiv de manualele care dau indicatii precise cu privire la maniera de a picta si de a reproduce trasaturile sfintilor. Manualul cel mai cunoscut ramane cel al calugarului atonit Dionisie de Furna intocmit in secolul al XVII-lea la cererea calugarilor din Athos.
Orientare spirituala pentru viata crestina si pentru rugaciune, icoana ramane pentru mult timp mai cu seama apanajul calugarilor. Nimic mai firesc, deoarece manastirea vrea sa fie creuzetul vietii duhovnicesti. Dar prin votul ascultarii, calugarul da mai lesne ascultare indrumarilor primite. Nu traieste el, oare, in sanul marii familii a sfintilor asteptand imparatia?
Inainte sa aseze icoana pe lemn, o zamisleste in sine insusi prin rugaciune, liniste si asceza. Dupa ce si-a curatit privirea, si prin ea inima, el poate reproduce chipul unei lumi transfigurate.
Daca prima icoana pictata de elevul iconograf este neaparat cea a lui Hristos, pentru ca icoana da marturie despre intruparea Fiului lui Dumnezeu, orice calugar promovat iconograf picteaza inainte de toate icoana Schimbarii la Fata.
Un manuscris de la Muntele Athos indeamna pictorul "sa se roage cu lacrimi, ca Dumnezeu sa-i patrunda sufletul. Sa mearga la preot, ca acesta sa se roage pentru el si sa-i citeasca troparul Schimbarii la Fata."
Intr-o epoca in care pictorii de icoane laici si atelierele lor se gasesc din abundenta, sinodul de la Moscova se plange de o decadere a vietii morale a pictorilor: "Pictorul de icoane trebuie sa fie smerit, bland, evlavios, sa nu palavrageasca, sa nu rada peste masura, sa nu fie certaret, nici invidios, nici betiv, nici hot, el trebuie respecte curatia duhovniceasca si trupeasca".
Cand influentele profane ale Renasterii devin prea evidente, patriarhul Nikon porunceste distrugerea acestor icoane amenintand cu anatema pe autorii si detinatorii lor.
Daca este adevarat ca iconograful se misca intr-un spatiu restrans, ce lasa dupa cum se pare putin teren liber creativitatii sale, de el depinde sa fie mai mult decat un copist. El are datoria sa-si expuna credinta, prin intermediul talentului sau si aceasta in duhul canoanelor pe care e profund interesat sa le imbogateasca si intinereasca.
Marturia unui pictor de icoane contemporan, d-na FortunatoTheokretov, pare sa capete aici un interes cu totul aparte si ne lamureste cu privire la posibilitatile actuale in acest domeniu: "Ratiunea de a fi a icoanelor este aceea de a sluji atat lui Dumnezeu cat si omului. Icoana este o fereastra prin care poporul lui Dumnezeu, Biserica, contempla imparatia lui Dumnezeu; si, pentru acest motiv, fiecare linie, fiecare culoare, fiecare trasatura a fetei capata un sens.
Canonul iconografic, formulat de-a lungul secolelor nu este o inchisoare care ar priva artistul de elanul sau creator, ci pastrarea autenticitatii a ceea ce este reprezentat. In aceasta consta Traditia. Atunci cand sunt pictati Sfantul Petru, Sfantul Pavel, Sfantul Ioan Hrisostom, Sfantul Serafim si toti ceilalti sfinti, vrem sa fim siguri ca au fost pictati in traditia Bisericii, asa cum ii cunoaste si cum ii pastreaza Biserica in memoria ei vie. De aceea, nu avem nici un motiv sa schimbam fata vreunui sfant sau vreuna din caracteristicile lui, tipul vesmintelor sau culoarea.
De asemenea, nu exista nici cel mai mic motiv sa schimbam stilul reprezentarii, atata timp cat nu am gasit un mijloc mai bun de a exprima prin pictura un trup devenit vehicul al Duhului Sfant. Bizantinii au reusit sa puna la punct formula potrivita pe care o cunoastem si pana acum, toate celelalte incercari de infatisare a ideii de trup transfigurat au esuat. Atata timp cat cultul ortodox este in mod fundamental bizantin, va fi de neconceput ca arta lui vizuala sa fie de expresie diferita" 
In ciuda acestei fidelitati fata de Traditie, este uimitor sa constatam ca pot fi numarate nu mai putin de patruzeci de scoli in spatiul rusesc (Novgorod, Moscova, Iaroslav, Tver, Stroganov, etc) unde nu gasim doua icoane identice. Un avantaj urias trebuie subliniat, anume faptul ca icoana unui praznic este imediat recunoscuta de oricine.
Este foarte important sa deosebim arta profana de arta sacra de domeniul careia apartine icoana. Aceasta ne va ajuta sa scoatem in evidenta in mod progresiv criteriile de autenticitate ale icoanei la nivelul formei, si mai ales, ale continutului, etapa indispensabila daca vrem sa deosebim opera de arta transfigurativa de orice produs, fie chiar si cu tema sfanta, dar care uzurpa denumirea de icoana.
In arta profana, opera originala si de valoare reflecta personalitatea artistului. Ea este intr-un anume fel o incercare de materializare a gandirii si a viziunii sale cu privire la lume. O recunoastere a publicului implica creatii noi, iar efortul artistului tinde in mod constant spre inovatie si depasire. Expozitii in mod savant orchestrate reprezinta, in plus, o forma de publicitate. Acestea nu sunt decat cateva aspecte sigure, dar care permit totusi, o prima comparatie cu arta icoanei.
Iconograful isi hraneste arta din Traditia si din invatatura Bisericii. Personalitatea lui trebuie sa se eclipseze in fata personajului reprezentat. Atitudinea ce se cuvine sa o aiba trebuie sa fie cea pe care a avut-o Sfantul Ioan Inaintemergatorul ("Trebuie ca El sa creasca si eu sa ma micsorez", Ioan 3,30), atitudine iubitoare si foarte atenta. De aici putem sa tragem o concluzie logica, anume ca iconograful nu trebuie sa-si semneze lucrarile cel putin pentru trei motive: in primul rand, numele sau este sinonim cu cel al personalitatii sale, care nu trebuie sa iasa in evidenta; in al doilea rand, icoana este realizata dupa Traditie si dupa documente, care nu apartin pictorului; in al treilea rand, inspiratia pe care o are pictorul vine de la Duhul Sfant.
Daca numerosi iconografi greci contemporani dau impresia ca-si semneaza icoanele pictate, se cuvinte sa precizam ca in mod normal ei fac in asa fel ca numele lor sa fie precedat de cuvintele: "Prin mana lui (numele).. subliniind" astfel preponderenta slujirii lor eclesiale, care implica interventia dumnezeiasca.
Este interesant sa constatam ca unii artisti profani isi semneaza lucrarile prin introducerea in tablou a unui element pictural care permite sa-i identificam. Aceasta procedura nu este admisa in cazul icoanei, deoarece acela care se roaga in fata ei ar putea sa fie abatut de la scopul esential. Iconograful trebuie sa inlature de pe icoana sentimentele si emotiile sale pentru a nu le impune celorlalti si pentru ca sa nu faca din ele un fel de ecran prin care sa i se limiteze, oarecum credinciosului, modul de abordare a ceea ce este reprezentat in icoana.

vineri, 24 mai 2013

PICTAREA TRAPEZEI SF.ILIE TEZVITEANUL

TRAPEZA -INAINTE DE LUCRU

LA LUCRU

CINA CEA DE TAINA

                                                                       FINALIZATA

                                                       HRISTOS UMBLAND PE MARE

                                                                      SF PETRU

                                                                        DETALIU



                                                    NUNTA DIN CANA GALILEII


FRESCELE DE LA CURTEA DE ARGES

 



















                                            SFANTUL AVSTATIE PLACHIDA











                          DEISIS-MAICA DOMNULUI ,IISUS MARE IMPARAT SI ARHIEREU,SFANTUL IOAN BOTEZATORUL
DOMROMIR ZUGRAV 1526-FRESCA    

        SCENA DEISIS IN GRECESTE RUGACIUNE,ESTE ZUGRAVITA IN ABSIDA SUDICA A NAOSULUI IN APROAPE TOATE ANSAMBLURILE MURALE PASTRATE DIN SECOLUL 16 DIN TARA ROMANEASCA.
       SENSUL EI ESTE ACELA DE RUGACIUNE,DE INTERVENTIE A FECIOAREI MARIA SI A SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL PE LANGA IISUS PENTRU IERTAREA PACATELOR INTREGII OMENIRI.
        IN PICTURA DE LA CURTEA DE ARGES IISUS ESTE REPREZENTAT PENTRU PRIMA OARA IN TARA ROMANEASCA IN DUBLA IPOSTAZA CA ''MARE IMPARAT'' SI ''MARE ARHIEREU''CARE OFICIAZA SFANTA LITURGHIE.EL POARTA LOROSUL IMPERIAL ELEMENT VESTIMENTAR APARTINAND EXCLUSIV IMPARATULUI DE FORMA UNEI BENZI LATE BOGAT ORNAMENTATE,PURTAT PE DEASUPRA CELORLALTE PIESE DE COSTUM CAT SI PIESE DE VESMANT ARHIERESC :OMOFORUL SI MITRA .
        TEMA ICONOGRAFICA,INSPIRATA DIN CEREMONIALUL CURTII IMPARATESTI,ARE ORIGINI FOARTE VECHI,REFLECTAND LEGATURA STRANSA DINTRE INSTITUTIA BISERICII SI CONDUCATORUL LAIC.PLASAREA IN ANUMITE BISERICI A TABLOULUI VOTIV IN VECINATATEA DEISIS-ULUI,ILUSTRA IDEEA CA DOMNITORUL ERA''UNSUL LUI DUMNEZEU ''SI CA DEMNITATEA DE CONDUCATOR ERA UN DAR DIVIN

                                               SFANTUL IOAN BOTEZATORUL
                                               CINSTIT CA ARHANGHEL-CU ARIPI

                                                                        DETALIU

                                                                    DETALIU

                                      IISUS HRISTOS MARE ARHIEREU SI IMPARAT


                                                                   DETALIU CHIP
                                                                    FACE DETAIL



                                               MAICA DOMNULUI-PARTEA DREAPTA
DE ACEEA SI IN BISERICA CRESTIN ORTODOXA FEMEILE STAU LA SFANTA LITURGIE IN PARTEA DREAPTA A BISERICII
                                        
                                                            SFANTUL SOZONT

                                                          SFANTUL NICOLAE

                  SFANTUL NICOLAE ESTE CONSIDERAT PATRONUL SPIRITUAL AL VOIEVODULUI NEAGOE BASARAB.REPREZENTAREA SFANTULUI NICOLAE PE O ICOANA VOTIVA IN CARE APARE NEAGOE BASARAB CU INTREAGA FAMILIE,EXPUSA IN GALERIA DE ARTA VECHE ROMANEASCA,PRECUM SI FIGURAREA SFANTULUI PE SIGILIUL PERSONAL AL VOIEVODULUI CONFIRMA ACESTI LUCRU.INTERESANT ESTE SI FAPTUL CA MENTORUL SPIRITUAL AL LUI NEAGOE BASARAB,CEL CARUIA I SE DATOREAZA ERUDITIA SI INTELEPCIUNEA VOIEVODULUI-PATRIARHUL NIFON AL CONSTANTINOPOLULUI-FUSESE BOTEZAT CU NUMELE DE NICOLAE.


                REPREZENTAREA SA FIREASCA IN FRESCA DE LA CURTEA DE ARGES RESPECTA TOATE REGULILE DE FIGURARE A SFINTILOR EPISCOPI DIN ARTA BIZANTINA,STIHARUL ALB,OMOFORUL SI NEBEDERNITA FIIND ATRIBUTE EXCLUSIVE ALE ACESTUL ALBORA,DATORITA SEMNIFICATIILOR LOR SIMBOLICE.
               OMOFORUL ALB DECORAT CU CRUCI NEGRE CARE INCONJOARA GATUL SGANTULUI AMINTESTE DE MIELUL RATACIT PURTAT PE UMERI DE BUNUL PASTOR,TEMA ICONOGRAFICA DATAND DIN ARTA PALEOCRESTINA.
               NEBEDERNITA AMINTESTE SI EA DE IISUS  HRISTOS,SUGERAND SERVETUL DE PANZA CU CARE ACESTA A STERS PICIOARELE APOSTOLILOR SI CARE A FOST PRELUAT IN CULT DE PRIMII EPISCOPI.
                CARTEA PE CARE O PREZINTA SFANTUL NICOLAE SIMBOLIZEAZA DREAPTA CREDINTA,FIIND UN ATRIBUL AL EVANGHELISTILOR,APOSTOLILOR SAU EPISCOPILOR.AMPLASAREA SFANTULUI PE UNUL DINTRE PILASTRII CARE SUSTIN TURLA PRINCIPALA A NAOSULUI-INTRUCHIPARE A BISERICII LUI HRISTOS-RASPUNDE UNOR VECHI PRACTICI DE DECORARE A LOCASURILOR DE CULT,CARE LE ACORDA SFINTILOR EPISCOPI ROLUL SIMBOLIC DE STALPI AI BISERICII.





                                                               SFANTUL PROV